Secretul Natiunii lui Israel

Secretul Națiunea lui Israel, este că sunt întotdeauna împreună într-o stare de uniune. Această  stare reflectă unitatea lui Dumnezeu și definește esența existenței întregii Națiuni.

Tora (Deuteronom 33: 5) spune:

 „El era Împarat în Israel, când se adunau căpeteniile poporului și semințiile lui Israel.”

 În limba ebraică, cuvântul shevet (trib) poate însemna și „toiag de mustrare”. Asta înseamnă că în perioadele de întristare și suferință copii lui Ysrael trebuie să fie mai uniți ca oricând, ei trebuie să  contemple în profunzimea  starea de uniune.

Nu este usor de realizat aceasta stare, însă cu toții cunoaștem  că atunci când o persoană se află în suferință, simplu fapt că împărtășește acea stare cu alta persoana,  suferința îi  devine mai ușoară.  

Atunci când studiem Tora, suntem cu toții împreună, ne aflăm cu adevarat într-o stare de uniune.

Moartea unui evreu este numită întoarcerea la „uniune”, așa cum cu Iacov, a spus înainte să moară: „Iată, voi fi chemat la neamul meu”. Atâta timp cât copii lui Israel vor studia Tora, ei vor trăi împreună în aceeași relitate pentru totdeauna, așa cum este scris că „Iacob nu a murit, ci a fost chemat la starea de uniune”.

Amen VeAmen !