Ultima frontieră a cunoașterii!
E-mail: cursuri@kabbalahmashiah.ro

Alegoria lui Iona

 

Povestea profetului Iona reprezintă o alegorie despre ce i se poate întâmpla sufletului atunci când se pogoară într-un trup. De ce sufletul este denumit Iona?

Pentru că, atunci când se însoţeşte cu trupul, el este cel care îndură suferinţe.

„Iona” înseamnă a aduce cuiva un necaz, o pagubă, după cum stă scris la Scriptură: „Nu-i provoca pagube (tho-nu) aproapelui tău.” (Leviticul, XXV).

Iona se îmbarcă pe o corabie; corabia este simbolul sufletului care se îmbarcă pentru a traversa oceanul vieţii. Corabia este ameninţată să fie spartă de valurile mării.

Atunci când omul săvârşeşte păcate, el îi seamănă lui Iona, care credea că poate scăpa de stăpânul său. Atunci Dumnezeu provoacă o furtună îngrozitoare, iar îngerul necruţător cere pedepsirea păcătosului. Omul este atunci cuprins de apatie sau cade bolnav. „Iona a coborât în fundul corăbiei şi a căzut într-un somn adânc.”

Dar, în ciuda încercărilor, Iona nu s-a gândit să se convertească la dreapta credinţă. Atunci cârmaciul corăbiei s-a apropiat de el şi i-a spus: „Cum poţi să dormi? Scoală-te şi strigă-1 pe Dumnezeul tău!”

Cârmaciul corăbiei este simbolul binelui care călăuzeşte corabia. El îi atrage atenţia omului: Nu dormi, căieşte-te şi converteşte-te. Aminteşte-ţi toate actele vieţii tale, aminteşte-ţi că ai fost creat dintr-un strop urât mirositor şi nu uita că te vei întoarce în ţărâna din care ai fost zămislit, şi vezi dacă nu cumva printre strămoşii tăi au existat drepţi al căror exemplu ai putea să-l urmezi.

Atunci când omul este judecat în ceruri, există numeroşi acuzatori şi apărători care pledează în faţa tribunalului. Dacă omul este condamnat, sufletul este aruncat în mare, adică se separă de trup. De abia atunci corabia îşi regăseşte liniştea şi se odihneşte în mormânt.

Atunci sosesc trei mesageri cereşti. Unul înscrie pe o tăbliţă lucrările bune şi rele ale omului, înfăptuite în viaţa pământeană; altul înscrie numărul zilelor trăite, iar al treilea este acelaşi care stătea alături de om, atunci când acesta încă se mai afla la sânul maicii lui.

Când mortul este dus către cimitir, aceşti trei mesageri cereşti strigă (dacă omul s-a dovedit vrednic): Lăudaţi chipul Regelui ceresc! Dar dacă este găsit vinovat de păcate, mesagerii strigă următoarele cuvinte: Nenorocire lui! Mai bine nu s-ar fi născut!

Peştele care l-a înghiţit pe Iona este simbolul mormântului; măruntaiele peştelui sunt simbolul Şeolului.1 După trei zile, măruntaiele omului îşi dezleagă zăgazuljiar excrementele sale se revarsă pe faţa mortului, iar măruntaiele îi spun omului:

„Ia înapoi ceea ce ne-ai dat. Ai mâncat şi ai băut şi nu ai dat nimic săracilor; mesele tale erau adevărate ospeţe, în vreme ce săracii sufereau de foame.”

Cuvintele Scripturii fac aluzie tocmai la acest fel de pedeapsă pe care trupul o suferă în mormânt: „Voi arunca pe feţele voastre toată necurăţenia faptelor voastre.” (Malahia, II, 3).

Şeol este un termen ebraic intraductibil care desemnează „sălaşul morţilor”, „mormântul comun al umanităţii”, „puţul”, fără a se preciza cu exactitate dacă este vorba despre lumea de dincolo. Biblia ebraică il descrie ca pe un loc extrem de neplăcut, unde toată lumea, dreptcredincioşi şi criminali, regi şi sclavi, religioşi şi atei se regăsesc după moarte, pentru a locui acolo in tăcere şi a se face praf şi pulbere.

Cu toate acestea, se pare că nu este vorba despre o locuinţă definitivă, căci există texte care vorbesc despre cei „care s-au salvat” (Psalmi, 86:13), sau de cei care urcă. (Nota trad.)

După trei zile de la moarte, până in ziua a treizecea, şi celelalte părţi ale trupului, cum ar fi ochii, braţele, picioarele, îşi primesc pedeapsa cuvenită. în răstimpul acestor treizeci de zile, duhul (Nefeş) este judecat laolaltă cu trupul, de aceea el rămâne în toată această perioadă în lumea inferioară şi nu suie la ceruri, la fel cum o femeie nu se desparte de soţul ei pe vremea necurăţeniei sale.

După aceea duhul se trezeşte, iar trupul se descompune în pământ şi va rămâne acolo până în ziua în care Domnul va învia morţii. în ziua învierii, o voce cerească va răsuna în cimitir şi va spune: „Treziţi-vă din somnul vostru şi aduceţi laude Domnului, voi, cei care odihniţi sub pământ, căci rouă ce cade peste voi este o rouă de lumină, iar pământul îi va arunca afară pe uriaşi.”

Dar lucrul acesta se va întâmpla atunci când îngerul exterminator va dispărea de pe faţa pământului. Scriptura spune că peştele l-a scuipat pe Iona pe pământ. Este o aluzie la înviere. De îndată ce glasul ceresc amintit va răsuna, toate mormintele îşi vor scuipa morţii afară…

Povestea cu peştele şi Iona inspiră încredere tuturor, căci dacă peştele, după ce l-a ţinut în pântecele său pe Iona trei zile şi trei nopţi, l-a scuipat afară, cu atât mai mult pământul îşi va arunca afară morţii din morminte. (II, 19a-19b

 

ZOHAR

Leave a Reply

KABBALAH MASHIAH

Prof. Haim Misloschi

E-mail: cursuri@kabbalahmashiah.ro

Skype: misloschi

Facebook: Haim Misloschi